Mi-ai zis să-ți caut un batic negru
căci nu ți-ai luat când ai plecat...
și caut în dulap tot caut în toate sertarele
dar știi și tu că eu nu găsesc niciodată
nimic din ce mă pui să caut...
numai că acum cred că tu ai ascuns baticul ăla,
ai crezut că dacă îl pui cât mai în spate
eu nu o să-l găsesc,
că tu nu o să ai nevoie de el,
ai crezut că nu o să moară
doar pentru că n-o să ai batic negru pe cap
și doar pentru că eu nu îl voi găsi în tot dulapul...

Dar, știi, mama,
bunicul știe că ai vrut să porți un batic negru
pe cap în loc de o eșarfă
știe și că eu sunt cea care nu l-a găsit...
dar nu se supără
de ce s-ar mai supăra acum?
El te iubește, că doar ești „fetița lu’ tata”...

lasă, mama, că așa e dat să fie...
așa a vrut Cel de Sus...
uneori zâmbete... bucurie...
alteori... lacrimi... durere...
Dar, zâmbește, mami!
Bunicul acum e cu Dumnezeu
și cu Fecioara Maria și cu toți îngerii...

așa se zice... poate chiar așa o fi...

Nu plânge, mami! te rog eu mult... nu plânge...
că plânge și bunica...
și eu plâng...

te rog... mami... nu mai plânge...
el nu vrea să plângi...

nu mai plânge...