Pe aici pe unde nu treci niciodată zadarnică-i lumea plină de oameni... in colț de zambet imi trec zilele, printre rostiri de bună ziua, si multe tăceri... si curg zilele astea ca un râu doldora de lacrimi, lacrimile altora cum bine stii, eu nici măcar lacrimi nu mai am de cand te-ai tot dus ducere in durerile tale... Mă bate dorul uneori de zic că-mi infige vantul cioburi si spini in privire... si-mi arde gandul ca un fier rosu-incins si nici au - nu zic, să nu mă aud din cată jale m-am adunat...
Arar se sparg norii a fereastră albastră de cer, si griul acesta al anotimpului nedefint ce mă topeste cu inversunare, si eu care imi tot zic: hai mai departe, tot mai departe de acest apropae ce-mi sunt fără rost, fără vis...
Si uite, cu toate analizele bune, cu toate radiografiile perfecte, sănătoasă după medicină, constat că amarul neandulcit de toată miera pe care o inghit n-are cum sa-mi ajungă diabet...
Si marea, de-ai vedea marea ce-mi spargea valurile in zeci de curcubee, e apatică, gri, altă depărtare din imediata mea apropiere...
Si telefonul ăsta care a uitat numărul tău... ce străin zgomotos...