Aseară, am făcut curat în grădina sufletului meu și am găsit flori,multe, multe flori.
Flori de soc, flori de tei, flori de nu ma uita, flori de tot felul dar cel mai mult mi-au placut florile de căpșunică.
Aveau în ele ceva din sufletul meu, aveau în ele ceva din tine, din trupurile noastre...
Și am rămas înmărmurită, atunci cănd în mâna ta am văzut un ghiocel..Era un ghiocel abia răsărit, atât de plin de viață, dar totuși cerșind îndurare.
Era un semn, dar nu știam ce fel de semn este.Al primăverii? Al iubirii noastre?
Nu, nu am știut și nu voi ști niciodată, deoarece acel ghiocel stă acum presat într-o carte, într-o carte a timpurilor noastre trecute, care mi-ar fi plăcut să fie și viitoare.
Mi-am pus toată nădejdea în el și îi vorbesc și noaptea și ziua, dar mai ales seara, atunci când îmi lipsesc sărutările și atingerile tale.
Am făcut aseară curat în toată grădina sufletului meu și printre toate florile erai și tu. Un bujor plin de vise, de lacrimi, de iubire, de speranțe, de tot!