După cum nebunii aleargă degeaba după o himeră aproape palpabilă , care le scapă mereu(realitatea), așa alergăm noi în jurul ideii benefice că existăm oricum și în jurul ideii morbide și obsesive că până la urmă murim oricum și orice am face.Viața ne aleargă cu problemele și problematica ei, ne aleargă gândurile în jurul temerilor și ne zbuciumă stările sufletești cu perspectiva eșecurilor.
Ne zbuciumăm din cauza unor false probleme, ne măcinăm psihic în ipohondrii controlate totuși de gândire, suntem bolnavi de luciditate și suferim de logica existenței.Dacă am privi viața prin prisma artei, am deveni înțelepți și temerile noastre s-ar dizolva în dialectica creației. Linia murdară a vieții, pe alocuri ruptă de nereușite, s-ar transfigura prin artă în arabescuri continue ale firului vieții, căci lumea ar dobândi consistență și valoare poetică.