pană nu orbesc
la marginea acestui ecran
sau al altuia
asemeni acestuia,
să-ti mai spun
din varful degetelor
cate ceva despre
toate drumurile care nu mai duc nicaieri...
despre noi
nu mai e loc
in propozitia
dragostei
s-au ingrămadit
toate semnele de punctuatie
toti gură cască
toate anotimpurile
si peste ele
un fel de furtună
radioactiva...
vomit, la marginea hăului inalt
stii bine
că balul mascat
m-a muscat
de toate amintirile
colturoase
cu diamante si alte atarnători
spanzurate de gatul
distinselor curve
pe care le-ai clasificat
trecute sau netrecute
prin insipidul tau pat...
asa că
scrisoarea mea de adio
n-am vreme s-o scriu
nici macar s-o citesc,
trebuia sa-ti spun
adevarul acesta
pană nu orbesc
aici
in fata ecranului
de unde imi zambesti
dumnezeu stie,
ce motiv ai de zambit
in clipa asta
cand eu chiar
de tine
mă pregătesc
să orbesc...