Sâmbătă, adică ieri, am fost împreună cu Ilona, Jonna, Pekka și alți colegi și profesori pe marginea unui lac din cele peste o mie ale Finlandei unde m-am inițiat în ce înseamnă tradiția saunei. Eu credeam, nene, că la saună intri cu costumul de baie pe tine. Cum adică să nu ai nimic pe tine când mai sunt în jur cel puțin o duzină de alte persoane? Fată, tu ești venită cu pluta?… Chiar nu ai auzit și tu nimic despre cum se face saună? Ha, ha, ia uite la ea!... Așa m-a luat Ilona la trei păzește… De, are experiență. Am înghițit în sec, am tăcut chitic, după care-am zis bine, bine, hai spune-mi cum e, ce trebuie să faci. Și-atunci, Ilona, care-i o ardeleancă de-a noastră nu grasă, ci bine făcută, cu umeri largi și fălcuțe cu gropițe în obraji, își luă o postură de matroană de bordel și-mi spuse pe șleau: la saună nu cumva să te îmbraci! E un obicei foarte prost al străinilor să intre îmbrăcați la saună. Nu. Trebuie să intri goală. Toată lumea acolo e goală. N-o să intri tu mai cu moț în costum de baie. Ești aiurea rău de tot. O să se uite la tine cu albul ochilor. Vezi că saunele sunt separate. Băieții la băieți. Fetele la fete. Se mai întâmplă să mai intre cineva în costum, da’ tu să nu te jenezi și să nu-i iei exemplul. Sigur e tot o străină. Aici de la mic la mare intră goi la saună. Mulți au saună acasă. Dar sunt saune destule și pentru mai multe persoane. Goliciunea e ceva natural. La saună și în lac, nu e purtătoare de sexualitate. Eu căscam gura ca un copil de doișpe ani la ora de biologie, în timp ce Ilona gesticula în jurul meu cu brațele, încât mi se părea ca o moară de vânt în funcțiune. Dacă mergi în costum de baie, pielea nu respiră, nu te cureți de tot. Nu uita să-ți iei prosop, șampon și gel de duș, ca să faci o baie după ce îți lași hainele în dulapul din hol. În saună poți să iei un prosop sau o hârtie specială pe care să te așezi. Dacă n-ai nici una nici alta, nu-i bai. Eu de obicei nu intru cu altceva decât cu voia bună!... Așa. Intri în saună, stai puțin și, dacă vezi că înăuntru e foarte fierbinte, nu sta mai mult de cinci minute. Dacă sunteți puțini, poți să te întinzi. Ideea e să te relaxezi și să simți cum aburii fierbinți îți curăță și sufletul. E bine să aștepți să transpiri că abia atunci te cureți. Nu să curgă apa pe tine, că asta e de la aburi. Ci să iasă apa din tine… să-ți picure din vârful nasului. Atunci mai stai puțin și ieși. Te duci la duș și vezi să fie apa călâie. Aici făcea ochii mari, mari, cât pe ce să mă înghită cu ei… Eu fac de obicei cu apă rece că e mai bună, se lăuda ea. Vezi cât de rece reziști. Pe urmă te înfășori cu prosopul și ieși pe terasă ori în curte, depinde unde ești. Pe-aici vezi frecvent lumea ieșită pe balcon discutând la o băutură dulce. Pe urmă mai intri în saună până când simți că-ți taie respirația. Poate să fie o saună scurtă, să intri o singură dată, sau mai lungă, să intri de mai multe ori. Dușul e important. De fiecare dată când ieși, nu uita să te clătești așa un pic la duș, fără săpun. Abia după ce ieși ultima dată e bine să bei bere. Străinii beau și în saună, dar finlandezii nu. Ei beau numai după saună, zise pe un ton cât se poate de serios. Eh, glumesc, acuma să nu crezi chiar tot ce spun. Dacă e mare chefuiala, beau și ei în saună până se fac muci. Cam atât, zisese pocnind din palme. Gata cu instructajul. Să te gândești la mine când ești în saună. Așa îmi spusese acum vreo săptămână, când mă bătea gândul să merg la sauna din cămin, de la ultimul etaj.

Dar nu m-am dus că m-am luat cu alte treburi. N-a trecut multă vreme și uite că ne-am urcat într-un autobuz și am mers cam o jumătate de oră până într-o localitate din apropierea capitalei, un fel de suburbie unde nu vezi decât case, grupuri de case și vile cu mult spațiu verde în jur. Am coborât în stația principală după care am mers pe jos pe drumul asfaltat. Am luat-o apoi de-a dreptul prin iarbă în urma celor care știau drumul mai pe scurtătură, până am ajuns într-o poieniță la marginea lacului. De-o parte și de alta erau două case de lemn măricele, de fapt două saune. Una era simplă, iar cealaltă era savusauna, adicătelea o saună unde te și afumi puțin, de ieși de acolo cu obrajii înnegriți. Măi să fie, mi-am zis, dar n-am stat prea mult pe gânduri, pentru că cei din jurul meu deja începuseră să-și scoată sandalele și să rămână în costumele de baie. Și-au lăsat hainele și rucsacele pe băncile unui foișor amplasat în mijlocul poienii, în interiorul căruia era un grătar mare și, cu prosopul pe umăr și gelul de duș în mână, au intrat. Am intrat și eu.

În hol era încă destul de aerisit, dar peste câteva clipe n-a mai fost așa. Ilona și Jonna erau cu mine și am intrat împreună la saună. Cred că avea cel puțin treizeci de locuri și noi nu eram mai mult de o duzină așa că ne puteam întinde, dar mă simțeam nu știu cum în semiîntuneric, cumva încă ahtiată după repaos. Parcă eram într-un fragment din fotografiile lui Spencer Tunick, mai precis în The Saatchi Gallery. O finlandeză a turnat apă cu un polonic peste pietrele încinse ca să iasă aburii. Pe un perete era un ceas, iar pe altul o ferestruică pe care am lăsat-o deschisă. Ilona râdea de mine că mă codeam, dar și eu râdeam de ea că era grasă. Ciudat cum fără haine trupul capătă alte dimensiuni. Parcă eram niște foci polare vânate de un zeu al aburului pe scândurile putrede ale imaginației. Lângă mine vorbeau două finlandeze și parcă distingeam un iz oriental în șoaptele lor pe lângă germanismele și anglicismele abstracte. Alta citea nepăsătoare un ziar. Mai într-o parte, o profă îi vorbea unei studente despre cruciadele suedeze, în urma cărora au apărut în ținuturile Satakunta, Häme și Viipuri primele fortărețe și dioceze din Finlanda, și despre Henrik cel Sfânt, episcopul Uppsalei, primul conducător cruciat care până la urmă a murit asasinat nu se știe dacă de un țăran finlandez sau de un negustor german. Ei uite că nu speram să am parte și de o lecție de istorie la saună.

După zece minute am ieșit că nu mai puteam. Ilona trăsese de mine să stăm mai mult, dar am ieșit să intru sub duș la apă călâie. Au ieșit și ele, ne-am pus costumele și am mers frumos pe cărarea din pietre mari de râu înspre ponton, de unde ne-am aruncat în lacul deasupra căruia norii albi vâsleau ca niște lebede spre orizonturi pierdute. Era cam rece, dar am înotat puțin. Pekka și Emanuel, mexicanul, au venit și ei împreună cu ceilalți. Pekka făcea ce făcea mai punea obiectivul aparatului foto pe cineva. Spunea că avea zeci de mii de fotografii digitale. Pe mine nu prea mă impresiona. El e la design și e tare pasionat de imagini. Mă enerva că una două pac o poză. Cum scoteam nasul din apă poză. Cum mă agățam de-o barcă poză. Când ieșeam din apă pe pontoon, nu puteam să mai întorc puțin spatele, că deja eram în imagine. Bineînțeles că Emanuel cât e el de negricios se fotografia cu toate finlandezele. De fapt cred că o simpatizează pe una dintre ele, pe cea cu sânii mai mari. Pekka a insistat să vâslim cu barca până în larg. Am zis ok, but no photos. Da, da. Da’ de unde. Nici n-am pus bine mâna pe vâsle și nu ne-am depărtat de mal decât vreo douăzeci de metri, că a început iar. Până la urmă prea se uita la mine ba printre gene, ba cu ochii mari, că mi-am zis de ce nu. Am mai vâslit puțin și m-am oprit. Ilona sări în apă, se depărtă puțin și-am rămas singuri. Mă uitam la Pekka și nu știu ce i s-o fi părut că se fâstâci sau mi se păru mie. Verifica ceva la Canonul lui așa că am sărit și eu în apă, dar m-am întors și i-am zdruncinat puțin barca. Bineînțeles că iar pac o poză. L-am și stropit puțin, dar nu s-a lăsat și m-a stropit și el săgetându-mă cu ochii albaștri care acum nu mai păreau așa de spălăciți. Atunci m-am afundat în apă și am ieșit mai departe râzând la el. S-a ridicat în picioare în barcă și mă temeam că acum se va dezechilibra și se va răsturna în apă. Ar fi fost vai de Canonul lui... Mi se făcuse foame așa că Ilona și cu mine ne-am întors și ne-am urcat la loc în barcă. Pekka a vâslit repede până la mal și l-am fotografiat și eu puțin. Ne-am întors la foișor unde se strânseseră ceilalți și unde Jonna ne aștepta cu bere și cârnați gata de pus pe grătar.