Viața fără virgulă




nota autorului: te-ai gândit tu, oare, vreodată, la cât de importantă este Virgula în viața fiecăruia dintre noi? încearcă doar să iei un text, să zicem, poezia ta favorită. scoate, pe rând, fiecare virgulă, și recitește textul. sună absurd, nu? o simplă simfonie de cuvinte înșirate fără vreun sens. ai putea spune, deci, că virgula este cel mai important condiment literar, nu? e... ca sarea în bucate.
ce-am vrut să spun până acum? sincer, nu știu. nu știu nici ce vreau să spun în continuare. știu doar că povestea următoare e una simplă, fără virgulă, chiar fără punct. de aceea las la latitudinea ta, cititorule, înțelegerea ei. dacă te descurci, ești un cititor adevărat.
p.s: pentru a nu te tortua prea mult, am decis să păstrez celelalte semne de punctuație. cu plăcere.




aici începe povestea:

povestea mea – povestea noastră de fapt – nu e una teribil de complicată. noi doi ne-am cunoscut într-un parc prin niște prieteni comuni. ea era teribil de simpatică amuzantă inocentă și părea să se priceapă la toate. știa mai ales să cânte și îi plăcea foarte mult teatrul. ea era exact opusul meu ea le știa pe toate eu eram antitalent la orice.
de-a lungul timpului am devenit cei mai buni prieteni. vorbeam foarte mult râdeam foarte mult ne înțelegeam foarte bine. de ceva timp însă eu începusem să o observ mai cu atenție să îi observ fiecare trăsătură fină bine conturată. n-a fost dragoste la prima vedere doar pentru că o mai văzusem de sute de ori înainte. dar a fost. a fost pentru că am realiat că ea era simbolul potrivit pentru a-mi opri din când în când avântul nebunesc. doar asta face de fapt o virgulă îți ține în loc atunci când trebuie entuziasmul care poate fi nociv fără a te opri din ceea ce faci. te susține în felul ei pragmatic de a fi.
dar nu era ca orice virgulă. era pur și simplu virgula. unica virgulă perfect conturată care putea să-mi țină în frâu povestea vieții mele și să mă însoțească. era superbă.
dar ce se putea întâmpla? eu eram doar un punct un alt punct mare și rotund uniform fără nicio calitate specială. un punct entuziast totuși care se rostogolea rapid pe șirul vieții fără a ști când să se oprească.
cum se-aprinde așadar dragostea între un punct și o virgulă? se aprinde literal și arde în sute de pagini... sau doar în câteva.
eu priveam în viitor și ne vedeam împreună perfecți. ea mai mult eu mai puțin dar împreună am fi fost perfect uniți într-un simbol unitar – punctul și virgula un simbol androgin. ah ce frumos ar fi fost.
dar... n-a fost să fie. cel puțin nu la început. pentru ea au fost întotdeauna alte puncte mai frumoase mai colorate mai bine definite. eu acel punct nesuferit care făcuse din nou greșeala incredibilă de a se îndrăgosti de cine nu trebuie sufeream. era ca și cum m-aș fi îndrăgostit de un semn de întrebare. (semnele de exclamare niciodată nu mi-au plăcut erau prea categorice iar de un alt punct nu mă puteam îndrăgosti pe lângă faptul că aveam orientări bine definite eram totuși un punct creștin)
am fost multă vreme un punct trit. nici nu-ți închipui tu cititorule de câte ori m-am gândit să pun punct vieții mele. singurele motive pentru care n-am făcut-o au fost că punctele nu zboară și nici nu stau bine lipite pe asfalt.
în schimb cu virgula rămăsesem un bun prieten. de fapt încă eram cei mai buni prieteni chiar dacă ea mă refuzase oricum nu era vina ei.
după un timp a decis să riște. îi spusesem de la început că e bine să riști pentru că dacă nu riști n-ai cum să câștigi nimic dar să pierzi încă poți.
am fost împreună un timp. eu eram fericit, virgula apăruse în viața mea. și ea părea fericită, și eram astfel cel mai fericit cuplu, cel mai fericit punct și cea mai fericită virgulă. ea devenea pe zi ce trece tot mai frumoasă, eu o iubeam tot mai mult.
însă flacăra a ars puțin, pentru că dacă încalci regulile nescrise ale iubirii te arzi, aceasta te pedepsește fără să crâcnească. și astfel, pentru că ea nu m-a iubit din suflet, viața s-a răzbunat pe amândoi, despărțindu-ne ca o gumă nenorocită de șters care suprimă virgula dintr-o propoziție.
și astfel viața mea rămăsese din nou fără virgulă. eram trist cu toți prietenii mei care mă iubeau așa cum eram eram trist. mă consumam pe zi ce trecea și dintr-un punct mare și rotund devenisem o minusculă pată de creion.
cum mai e acum viața mea fără virgulă?
nu mai e