nu te mai zăresc în ultima vreme
nici măcar aiurea pe străzi pe pod sau în gândurile celorlalți
de parcă aș fi rămas ultimul charon
care să-mi arate cum să trec lumea
spre camera ta
nu le-am spus de teamă că au
să-și întindă tentaculele să mă
tragă înapoi cu perfuzii și recomandări ale
celor mai buni psihiatri
ei nu știu încă dar sala de așteptare
este doar o pădure de ploi
monoton de surdă și niciun cer
cu ochii deschiși...

a doua zi gările au fost închise
s-a declarat starea de carantină
am jurat să nu mai iubesc pe nimeni
altcineva
i-am lăsat să creadă că moartea este
un bețiv trântit pe trotuar îl
sprijin pe umăr până acasă îl așez pe
pat între noi
i-am făcut să creadă că sunt contaminată
de fapt
Ne simt lipsa
ca și când ne-am mutat împreună,
aici
am rămas doar o cameră goală în care am crescut
fără somn.

mai devreme am sunat-o pe mami
să-mi spună la mulți ani.