din fiecare clipă țâșneșnesc veșnicia și derizoriul ieșisem din poveste personajele mă căutau prin parabole în camera hărților rătăceam între manuscrise vaporul lăsat în derivă se apropia de țărm discuții obositoare în care doar din întâmplare se lega ceva erau tot mai multe spre seară undeva înspre capul bunei speranțe o insulă

zicea bătrânul că insula aceea nu se află pe hartă se anunță furtună un trăznet la prova lasă vaporul fără lumină zdruncinătura venită ca un ecou de tunet prelung pune lumea de pe punte pe fugă se lasă la apă bărci de salvare de aici întâmplarea se inmulțește și crește ca pâinea caldă pe care o mâncam în copilărie de faci din ea o scenă atinsă de trecut în vuietul furtunii găsești iar început și-n neguri de lumină izbește val cu cântul











Constanța, 28 iunie, 2009