între strada mea și strada ta
există o cicatrice
ca o cameră de hotel

noaptea ne întoarcem în cămașa ființei
întotdeauna la același etaj
întotdeauna cu fața în jos
atlantide de îngeri păzesc la uși
să nu ne afle lumina
nu putem respira în camera cu noi înșine
copacii nu-și privesc niciodată
goliciunea
și nu-și repetă durerea