Mi-aș dori tare mult să fiu un personaj. De film. Unul care-mi place mie foarte mult. De fapt, greșesc. Nu doar unul. Mai mulți, dacă ar fi posibil. Sau îmbinare de mai mulți. Și să predomine latura violentă. Ca să fiu bleg îmi sunt eu de ajuns. Mă refer la latura violentă normală. Care să mă protejeze. Un fel de scut, dacă vrei. Eu să par lipsit de apărare. Prost, chiar. Să nu se întrevadă deloc de ce sunt în stare. Uite, de pildă. Dacă unul mă înjură. Fără motiv. Să-i scot limba pe loc. Dacă îmi arată un semn trivial când mă depășește. Să nu mă fac că n-am văzut. Să nu frânez contrariat. Chiar să mă bucur. Să-l urmăresc. Să-i rup mâna din umăr. Să-l pocnesc peste față cu ea. Dacă îmi vinde un produs expirat. Să mătur magazinul cu el. Și să i-l dau să-l mănânce. La asta mă refer. Că eu, în viața de zi cu zi, resping violența. Și asta se transformă în frustrare. Care nu aduce nimic bun. Dar cum să devin altceva. Sau altcineva. Nu mă mai pot naște o dată. Nu pot aștepta reîncarnarea. Nu am bani de bodyguarzi. Și nu aș simiți vreo mulțumire. Chiar nu știu. Până atunci o să-mi cumpăr un pistol. Mai bine o pușcă.