Singurătatea noastră de sărbători este atât de evidentă pe Internet încât nici nu mai trebuie spusă...
Ne cuprinde așa un soi de nostalgie, un dor nedefint, unii plâng, sunt printre noi persoane care chiar nu au unde merge și va trece granița dintre ani în singurătatea fizică și, ce-i mai grav, sufletească.
Alții trăiesc o "singurătate în doi" . Singurătatea noastră de sărbători s-a înfiripat fără voia noastră, dar noi am chemat-o, noi am adus-o și i-am turnat apă la rădăcină să crească mare și durabilă...
De ce oare nu vrem, nu mai vrem să schimbăm ceva? Cât de tare ne-a obosit sufletul? De ce continuăm să ne dorim în taină ceea ce nu avem? Unde ne e curajul să spunem clar și răspicat ceea ce ne dorim cu adevărat de la viață?... Ne dăm târcoale unii altora și ne sondăm în mod indirect lumile noastre interioare doar, doar, o să dăm peste ceea ce căutăm. Și dacă găsim ceea ce căutăm nu avem curajul să întindem mâna pentru a lua ceea ce ni se cuvine, pentru că numai celui care a găsit i se și cuvine. A găsi, uneori, este sinonim cu a vedea și nu oricine are această capacitate, acest har divin (de ce nu? )...

Eu voi sta, ca de obicei, în fața ferestrei, cu țigara și nelipsita-mi cafea privind cum ninge (dacă nu vor fi fulgi îi voi inventa), peste chipurile tinerești ale celor care se bucură-n grup de implacabila scurgere-a timpului. Va fi o noapte-zi de meditație. Va fi frumos pentru că eu am ales să fiu singur, pentru că eu îmi iubesc singurătatea și mă simt confortabil în spațiul ei care mi se oferă ca o dulce și lentă otravă...
Construiți din singurătatea voastră prilej de bucurie. Oferiți-i sufletului prilejul de a asimila ceea ce este bun și frumos în viață. Gândiți-vă că spiritul este totdeauna superior trupului. Nu hrana, haina și sexul ne fac fericiți. Nu banii! Nimic nu veți lua cu voi din lumea aceasta materială, ci doar voi cu voi înșivă. Voi și spiritul vostru...
Nimeni dintre noi nu a ales să fie. Alții au horărât pentru noi... Am fost "deversați" în lume fără voia noastră...
Și atunci? Dacă eu nu am dorit să fiu, de ce aș suferi că sunt?
Bucurați-vă dacă sunteți singuri/singure. Nu vă întristați, căci sărbătorile care vor fio nu sunt altceva decât o dilatare a timpului și o hiperbolizare a spațiului subiectiv cu tot felul de artificii, de regulă alimentare...
Și mai gândiți-vă că noi/voi am/ați vrut să fie așa, iar Dumnezeu ne-a ajutat în dorința noastră subconștientă de a fi singuri...
Gheorghe BURDUJAN