țâșnesc ideile purtate de sentimente ca magma unui vulcan ce se trezește din când în când.te bucuri căci te înalți, îți arăți forța, însă cumplită e trecerea momentului. totul se resolidifică, iar conștiința de sine înregistrează uitând să coboare în focurile adânci, unde arzi, topești nemișcarea. doar piatră, nimic nu crește încă pe ea. o ploaie, sau o zăpadă, vântul ori o pasăre mai curajoasă o pot ajuta. există un înainte, o continuare a manifestării.
un alt gen de sentiment vine din exterior, agață-te de poți. colindă universul prin salturi. cerul te poate face așa de imens încât fără margini seamănă cu visul ce nu poți să ți-l amintești dimineața. adoarme agitația creierului și iată-te iar în esența ființei tale, vulcanul.