Fiecare alunecare a norilor pe cer devenise fie un șuier prelung, fie un zgomot ca de hârtie mototolită ori zgâriată cu acul.
Firele noastre de păr se frecau între ele, se auzeau artificii.
Aproape ca ajunsesei cu buzele pe gâtul meu, să muști, aproape, dar mai aveai.
Pocneau particulele de aer împinse unele de altele, privirea ta desfăcea petală cu petală un boboc de nu știu ce floare, semăna cu toate.
Nu am observat ce a schimbat mișcarea, ea a căpătat viteză, din ce în ce mai mare, ne-am suprapus perfect contururile, un vârtej totul, apoi liniște.
Se făcuse cam întuneric, unul cald, precum o legănare ușoară. Aprinzi tu lumina?
Nu ajung!
Fumam și urmăream jarul, se vedea în el Calea Lactee.Mormăiai un căntec, așa credeam ori poate râdeai pe ascuns.
Iarba era plină de meteoriți stinși .


Departe, departe, tot mai departe, restul de război al cucilor cu privighetorile.






http://www.youtube.com/watch?v=bgNkYPVSCeA