agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2656 .



Plaiuri bucovinene
personals [ ]
Impresii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [armaghedon ]

2010-02-05  | [This text should be read in romana]    | 



Bucovina... Dealuri înalte, cu păduri revărsate anunțând munții. Și oamenii au aici vocația ascensionalității. Le privesc gesturile, le caut privirea - sunt dinamice și agere, hotărâte și demne, naturale și crispate în cutezanța lor.

Câmpuri pătate de oi. Cer pătat cu nori.

Lunca Moldovei scăldată în verdeață. Ochiuri de lumină în vârtejuri vegetale. Căsuțe solitare - bulgări de viață umană. În curgerea ei vaporoasă, învăluită ușor în ceață, apa devine translucidă și ireală, împrumutând efecte cromatice nebănuite, aproape eterice.

În cea mai mare parte a sa, relieful se ridică învingător între stânci și cer, între material și eteric. Pe alocuri, pădurile de fag cern lumina peste creștetele munților, rărindu-se treptat și făcând loc unei excrescențe a pietrei, unui conglomerat stâncos ce creează împresia începutului lumii - când mineralul își revarsă neverosimil, până la refuz, formele și masiva plinătate. Imagini cu cetăți de stâncă și fortărețe de păduri, într-un colorit aproape nefiresc de viu și iradiant. Magme și fluvii de piatră, ca într-un vulcan după erupție.

Uluitor acest peisaj cu verticalități îndrăznețe, sprijinite pe dealuri doamoale, încărcate de cireși sălbatici și răsfrânte în ape iuți, cu maluri revărsând nestemate multiforme și multicolore de flori!

Explozie de cromatic și de o misterioasă și captivantă densitate...

Tărâm cu toamne de vis, foșnind de pârg, solemne și cuceritoare; cu copaci înalți și grei de aurul frunzelor și de arama luminii; cu case din bârne, frumos văruite, ca într-o poveste cu pitici uriași, uitate parcă și pierdute printre denivelările formelor de relief.

Tărâm cu zăpezi albind de veșnicia așteptării; cu roci adormite sub cerul plumburiu, devenind el însuși rocă.

Tărâm cu primăveri înfiorate plăcut de imensitatea trecutului și prezentului geologic ce le împresoară, inițial nehotărâte și timide, apoi tot mai lșiniștite de zborul mlădios al lăstunilor și de covorașele de ghiocei ce sparg crusta rece a zăpezii.

Tărâm cu veri strălucitoare, fremătând de viață; cu stâne de oi urcat spre verdele crud al ierbii din apropierea văzduhului, proiectate spre cer ca într-o lume răsturnată printr-un reflex fenomenal de oglindă magică.

Tărâm al credinței cu mânăstiri ridicate de marii domnitori Moldavi în cele mai tulburente zile ale țării...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!