Eu am un frate. De fapt, nu-l mai am. M-a părăsit de ceva vreme. A găsit de cuviință să renunțe la relația noastră înainte de a se fi conturat. A plecat în lumea lui, departe de sentimentele mele fragile. Ochii mei au rămas, de atunci, tulburi. Parcă o văd pe bunica: torcea dintr-un caier mare și, sfârâind fusul, jelea și jelea de se tânguia pământul cu capul în piept și toate planetele venite în vizită îi țineau lumânările, ca la mort. Ea continua să îndruge niște vorbe, se ruga, se închina și se căina, de parcă ar fi cântat o doină interminabilă, una de când s-a dat în vileag universul și până hăt... după apocalipsă. Nepieritoare. Toate apele pământului curgeau prin ochii ei, două jgheaburi. Iar eu, nu făceam decât să țin căușul mâinii drepte dedesubt, ca o mângâiere, și să beau, până deveneam eu însămi un mic lac de supărare și frământări. Încercam să o liniștesc, dar când o strângeam la pieptul meu încă neformat, un seism sufletesc cu epicentrul în inima ei începea brusc și simțeam cum ne prăbușim, iar peste noi cădeau toate dărâmăturile, îngropându-ne în durere, în nefericire. Ne prăpădeam una în brațele celeilalte. Se mistuiau în noi toate speranțele. Se zdruncinau pereții încă vii ai ființelor care sălășluiau în noi. Muream pentru un timp îmbrățișate, până cînd plânsul nu mai avea loc în cătunul trupurilor noastre iar noi eram expulzate în afara suferinței.
Apoi, ca într-o vrajă, cerul se lumina. Un soare imens ne lua de obraji surâzând, ca mai apoi, să ne arate lumea, în bunătatea ei, fără niciun fel de rele, ca și când viața așa era în normalitate. Doinind. Ea pleca în treburile ei. Eu mă ascundeam în mine, ca o veveriță în scorbură. Și ascultam cum mi se destăinuie gândurile, ronțăind alune. În întunericul dinlăuntru mă simțeam ca-ntr-un mormânt în care îngerii stăteau lipiți de pereți și spuneau basme cu zâne. El apărea dintr-odată protector. Mă lua pe după umeri și-mi spunea: nu te teme, voi fi mereu lângă tine să te ajut, să te feresc de rele. Numai că el a plecat în lumea lui, iar eu sunt aici, singură.
Și nu v-am spus. Îl cheamă Liviu. Sau, îl chema.

(11 martie 2010 )