un chin îmi este ziua și-o zbatere fugară
abia aștept să treacă și-apoi, în fapt de seară,
să mă-ntîlnesc sub lună cu floarea fermecată
să-i simt din nou vibrarea, parfumul ei de fată
să-i fiu din nou aproape, să-i intru în poveste
cu șoapte de iubire, cu armonii celeste…

un cîntec de departe doar pot acum să-i dărui
cu armonii înalte pot zidul greu să-l nărui
să urc apoi alături de marea-i frumusețe
cu sufletu-mi aripă s-o-nconjur cu tandrețe…

ea știe că sunt prințul ce singur e în stare
să urce orice creste pentru-a culege-o floare
să lase orice teamă de duhuri ori de moarte
și orice altă țintă s-o lase la o parte!...
ea știe ca și mine că doar iubirea poate
să umple cupa vieții cu darurile toate!