"mi-e frică de fluturi, de păduri, de pești. pentru că acum în loc de ochi am două boabe uriașe de strugure negru."


spre mare se ajunge pe o scară abruptă de piatră cu balustradă metalică vopsită în verde. cobor câteva trepte apoi urc înapoi cu spatele. e ca și cum un zeu-copil sadic ar apăsa pe o telecomandă îndreptată către struguri. sau ca și cum m-aș pierde

lumina e atât de puternică, o lumină de dimineață de vară, dar nu văd niciun soare. plaja a rămas murdară: alge, rahat de pescăruș, nimic adus de oameni

cobor câteva trepte, mă sprijin de balustradă. e aspră, se cojește vopseaua și capul mi se mișcă necontrolat. mișcări scurte bruște haotice fără sens. urc înapoi cu spatele. prin mine bate vântul și în zborul lor păsările țipă strident. le văd ciocurile căscate și văd valuri căscate spărgându-se și nu le pot auzi

nu știu de ce mă întorc mereu aici. pe treptele astea reci de piatră. în vântul care nu se oprește niciodată. la mirosul puternic de alge putrezite. la liniște.