Nu e adierea care mângâie petalele florilor, nici mângâierea aspră care le scutură de a lor petale, de utima fărâmă de viață.
E ceva. Ceva care are o putere incredibilă asupra orologiului vieții și asupra clepsidrei prin care se scurg anii,trăirile,clipele ...
Uneori e atingerea delicată care alină ușor sufletul cu speranță, cu dorință. Alteori însă, e asprul care lăsă amare urme în suflet,dar care poate vor dispărea....cândva.
O dezamagire, un sentiment melancolic adânc pătruns în interior, o simplă amintire......toate acestea pot să dispară în neant, cu "el".
Fără "el" orologiul ar fi doar un obiect uitat,inutil, neștiut...
"El" ne poate chinui cu trecutul, cu ceea ce a fost odată,
legându-ne în lanțuri grele ..
Dar tot "el" poate sa astearnă praf peste tot, lăsând uitării trecutul, amintirile, lăsând în urmă totul făcându-ne să privim doar înainte...
E mângâiere, e tortură, e amalgam, e "el"..... e TIMPUL.