este mai ușor să te cocoți pe o stea să te înseninezi
dincolo crezi ca oamenii se împart în cei mai frumoși cei mai buni
este imposibil să vrei
totul se vinde aici se cumpără
am o vecină care își arată în fiecare seară rânjetul nu mai are culoare pe buze
câteva secunde am crezut că e moartă
este o femeie care scrie poeme în fața scării

***
într-o zi nasturii erau jumătate în poem
era trist de tot ca într-o țară străină
mă ciocneam de balustradele serii mă mângâiam
aproape că începeam să mă iubesc
atunci am simțit prima oară că sunt un ocean de pești mici și calzi
este mai bine decât singur mi-am zis
era așaaa un freamăt, o rotire
celulele mele aveau un miros de femeie care știe atât de precis ce nu vrea
căutam un cuvânt să-l arunc neglijent peste umeri
obosisem cumplit
si se însera
nimeni nu vedea frumusețea
candoarea genunchilor care întârziau jocul
căutam câinii buni
era trist de tot ca într-o țară străină.