iata ca lucrurile care credeam ca nu mai pot devia care credeam ca si vor urma cursul malefic, credeam eu la momentua ala, au continuat, fara sa se schimbe sa ma schimbe; datorez sau poate invinuiesc pe oricine alcineva pt asta dar nu pe mine; eu nu mi asum merite, nu ma critic decat atunci cand sunt in cadere libera, atunci cand iadul este deasupra mea, eu sunt motorul care a clacat si care este singurul responsabil.
viata e grea..:)
ce putin poti sa scrii si ce mult poti sa ascunzi in spatele unor cuvinte simple.. dumnezeule, nu am crezut ca pot intelege altceva decat ca unu cu unu egal doi; dar mintea mi a jucat feste si sa deschis usor ...usor. am gasit raspunsuri la intrebari pe care nu apucasem sa le pun si asta nu este bine pt ca acum trebuie sa mi pun intrebarea careia i se potriveste raspunsul; si da, pot modifica raspunsul corect astfel incat sa nu mai caut intrebarea potrivita. amalgamul, haosul, tornada sau linistea si pacea sunt acelasi lucru atata timp cat suntem in stare sa ne tinem pe picioare..altfel chiar si o adiere de vant toamna, o adiere ce doboara frunza ce se tine intr o fibra mica-mica de ramura ca nu vrea sa se desparta pt ca i este frica de necunoscut, te poate dobota :)
suntem precum un copac toamna; frunzele sunt paternele de care ne despartim atunci cand suntem pregatiti..adica toamna; caci toamna iubita mea straluceste cel mai mult, toamna este perioada ei de ovulatie spirituala.
o iubesc pamanteste si invat sa o iubesc si cu sufletul; mi a spus ca si ea ma iubeste in felul ei.. ma iubeste asa cum iubesti un tovaras de compartiment ce l ai pe o bucata de drum.
am sa trisez nasul ce contoleaza trenul vietii si am sa i stau alaturi pe parcusul intregii calatorii..am sa l pacalesc pt ca pot, pt ca asta este linia mea.
destinul nostru a fost sa ne intersectam si atat sau nu?