Petruț Pârvescu, distinsul nostru coleg de comunitate literară, a avut amabilitatea să ne ofere o mărturisire pentru a fi publicată în revista locului în care s-a născut, a copilărit și s-a adolescentit - în Argeș. E născut în Păcala Făgețelului, despre care tot scrie cu originalitate și rafinament literar pe agonia.ro

Discret și delicat, deși este un scriitor plin de forță, Petruț Pârvescu sigur va avea un loc în literatura română. Mărturia despre avatarurile sale literare, precum și unele considerații despre starea literaturii, deja au fost parcurse de mulți și constanți cititori ai revistei Argeș; câțiva chiar m-au sunat la telefon, mi-au scris e-mail-uri în care felicită redacția pentru ideea de a-l apropia pe acest valoros "fiu risipitor". Spun asta pentru că Petruț Pârvescu se află de ani mulți pe plaiuri botosănene, unde este dascăl.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași.

Un mare merit pentru redescoperirea pomenitului scriitor îl are și această comunitate, agonia.ro, și profit de ocazie pentru a mulțumi și a asigura redacția în privința materialului publicat de noi în revista "ARGEȘ" - a fost un material inedit și nimic nu a adus atingere politicii editoriale a site-ului.

La fel am procedat și cu: Iarina Copuzaru, Alexandru Gheție, Ștefan Petrea-Sonetistul, Anni-Lorei Mainka, autori prestigioși, pe care i-am făcut cunoscuți cititorilor revistei ARGEȘ. Vor urma și alții!

Mai jos redau fragmentul de început al delicatului "Chestionar imaginar...", precum și link-ul care duce la întreg. Lectură plăcută!


"Acum, câțiva ani, dl profesor Mircea Martin m-a rugat să scriu, câte ceva, despre mine, cenaclul „Universitas” și colegii mei de generație, în baza unui proiect al domniei sale. Sincer, nu prea știam cum să procedez...
Am stat mult în cumpănă... Perioada studenției mele, în special cea legată de „Universitas”, a fost, este și rămâne una dintre cele mai dragi sufletului meu. Deși, cu unele, inerente, întreruperi, am frecventat și alte cercuri literare, ea a răspuns cel mai bine căutărilor mele. M-am gândit, într-o primă etapă, să apelez la notele de jurnal din acea perioadă. Le-am verificat. Erau reci, confuze și, pe alocuri, superficiale, aleatorii, „discriminatorii” pentru mulți dintre colegii mei de generație. O mare parte, a vechilor și noilor prieteni, au devenit, între timp, persoane publice, personalități onorabile, cu un statut și biobibliografii puternice.
Pe cât se poate, am încercat să recuperez câte ceva – acele segmente, linii, plane – care, coroborate, cu memoria mea regresivă, să poată da contur, imagine și culoare acestui demers. Pe de altă parte, am căutat o cale adiacentă, onorabilă, de ieșire din labirintul acestei provocări. Lipsit de prejudecăți și falsă aroganță, m-am gândit să răspund printr-un modest, posibil chestionar imaginar. El ar rezolva, oarecum, câteva aspecte ale acestei dileme…"