dacă ar fi să locuim
într-o noapte continuă
nici în gând n-ar mai exista poduri
apele ar părea niște ferestre triste
spre care am trimite pietricele de lumină
cuprinși de streche și chiote
am aluneca pe ele doi câte doi
înarmați cu credulitate
am inventa alte poduri
din degetele noastre arcuite
și cum ar mai umbla oamenii peste ele
fără teama că nu pot lega stelele la ochi
și câte ar mai putea să se întâmple
sub pălăria asta metafizică...

***************
ședința sfârșise demult
psihologul uitase de teoriile lui
despre femei curioase
până și el era uimit
ar trebui să nu le crească mâini
să poarte pe umeri căsuțe cu păpuși

dar asta era deja o altă teorie
despre cum să facem amor
pe marginea lumii