Te rog să mă ierți
că am fost nepoliticos!
Chiar nu puteam vorbi atunci.

Era atât de multă lume în jur,
surprinzător, chiar și pentru mine.

Așa cum îi știi de obicei,
unii guralivi, alții îngândurați,
dar cei mai mult indiferenți,
deși nu lăsau să se vadă,
veniți doar ca să afle ultima bârfă.

Și crede-mă, aveam ce să le ofer.

Străbăteam orașul care mă primea
la fel de nepăsător,
impregnat cu larma celor care-și vedeau de drum,
aceleași clădiri posace,
colorate doar de reclamele care
îndemnau la orice, dar nu la cumpătare.

N-am remarcat nimic deosebit
la toată acea adunare.
La un moment dat,
m-am simțit vinovat
pentru fratele meu și încă un prieten
care conduceau prudent,
însă fumând,
contravenienți din cauza mea
la legea circulației.

La final, aceleași platitudini
și gesturi stereotipe,
saluturi de rămas bun grăbite,
mascate de zâmbete condescendente.
Acum sunt în sfârșit
singur și pot povesti liniștit,
stânjenit numai de apăsarea răcoroasă
a movilei de pământ de deasupra.