Amintirile nu mi le poate lua nimeni. Sunt ale mele. Ai fost sublimă ca femeie, ca soție, dar mai ales ca mamă. Măicuță dragă îți sărut mâinile bătrâne cu care m-ai legănat, că Doamne, mult ți-am mai dat de furcă cu neastâmpărul meu. Mulțumesc Cerului că te-a mai nins încă un an și încă unul, iar călătoria ta să fie cât mai târzie.
Mai stai măicuța mea aici cu mine să-ți aud, încă, glasul dintâi-auzit. Mai stai aici ca să-ți sărut capătul nopților de neodihnă și-nvață-mă să stăpânesc vântul ca să zbor mai sus și mai departe, să stăpânesc ploaia ca degetele ei să nu-mi stingă jeraticul părului, să stăpânesc arta din mine pentru ca să nu mă iubească lumea de amorul artei, să-mi stăpânesc lacrimile roșietice care mă ard de dorul tău, câteodată.
Iartă-mă de ți-am greșit, și-mi plec genunchii în semn de-nchinăciune! Cum altfel? Doar ești icoana mea!
La mulți ani, măicuță sfântă!