nu există moarte în lipsa cuvântului
cum textul nu e aer chiar dacă îl poate lua
lăsându-te să-ți înghiți propriul sânge pentru viață
și carențele ei

dincolo de iubirea omenească e o junglă amazoniană
oricând o femeie mă poate doborâ și
fixându-și talpa pe pieptul meu
va spune: privește-mi trupul așa cum ai vedea în ochii mei
flacăra viselor tale. partea ta
e-o moarte bună

iar eu m-aș stinge evanescent
în oniricul ei
șoptind

dacă "somnul rațiunii naște monștri"
atunci nesomnul ei
ar putea ucide îngeri

mă trezesc uneori cu fiori
că nu deosebesc încotro m-așteaptă iarna viscolind
cu marea-i de gheață și-un adânc
de mormânt