vine și tu știi că vine ploaia și nici măcar
nu încerci să scapi de senzația că porți cu tine

vina involuntară de a nu te putea opri
din a spăla oamenii pe față cu apă rece

limpede curată de a te învinui la nesfârșit
pentru toate cioburile de păcat comise

în numele sfânt al liniștii de pe urmă
eu știu ce voi face când se va opri ploaia asta

am să mă desculț am să pășesc pe pavajul din
piața libertății cât să mă ascund în spatele

unui hohot fraged de râs am să-ți depun în palme
oasele ai să-mi trezești la viață gâtul

umerii pieptul mâinile coapsele genunchii
dezgoliți ie absolut mișto să fi o femeie single

cu nasul pe sus ie absolut mișto să privești adânc
și fără teamă în viitorul ăsta căruia nu-i vom da

răgaz să se întâmple ie absolut mișto să-ți înroșești buzele
să-ți despletești părul să-l lași să curgă

să-ți porți visurile pulsânde în degete
tot la fel de bine am putea cultiva euglene

verzi asexuate de care ne-am putea făli prea foarte
am putea scrie cărți pentru copii cu unicorni

am putea juca șotron am putea mânca cereale integrale
cu lapte din boluri de cristal într-o atmosferă

umedă supra-realistă tu m-ai întreba luv ce mama dracu
atâta zbatere inutilă în tine eu ți-as răspunde

vine și eu stiu că vine ploaia
și nici măcar nu încerc să scap de senzație

să te strâng mai aproape când
mi te scurgi printre degete ca o ceață înspăimântată

de viața ce-mi curge prin sânge mă încăpățânez
redundant să-ți răvășesc simțurile

să stau de veghe neliniștilor tale
să-ți fiu răsuflarea târzie

care îți pătrunde cald în ureche
să-ți fiu nimicul exasperant până la durere

nici dulce nici amar nici viu nici mort
din care ne-am născut la urma urmei nu

am înțeles niciodată unde pleacă toți
oamenii în urma clipei în care își împreunează

mâinile a rugăciune dar înțelege e stabilit
când se va opri ploaia Dumnezeu

se va apleca asupra mea și-mi va săruta pântecul
ne vom ridica de jos pe tăcute îți

voi reordona dezordinile gulerul cămășii
îmi vei netezi părul cutele fustei

va fi o zi cu fluturi mai pe după-masă
vom pleca să ne zdrelim adânc gleznele

de tâmplele pământului este inevitabil.