ea ar ciuli urechile și ar rumega verdeața necontenit. eu sunt ca vaca asta. ochii mei refuză să vadă iar urechile nu vor să asculte. mâinele mele nu vor să facă ce vrea Cuvântul și pornirea bună, ci mâinele mele fac tocmai inversul. unicele care sunt deopotrivă și bune și rele, dar fără ca eu să le pot dirija în vreun fel, sunt gândurile.

de ți-ai apropia privirea de toate greșelile mele, care sunt suficient de prezente și constante, ai putea observa schimbarea de pe chipul meu, iar mai ales, în ochii tulburi și plini de furie. mult mă pot lăuda și multe pot spune de bine despre faptele mele și despre meritul meu. puse pe un cântar, vorbele și faptele mele nu apasă și nu schimbă nicio cifră. insuficiența și nesiguranța mea nu au putut să mă oblige niciodată să-mi plâng de milă. tot atunci, mândria (originară) își face culcuș în căldura gurii mele, astfel ca să pot da ființă vorbelor neadevărate și goale.

de ai veni mai aproape de mine, ți s-ar face silă și mai ales te-ar apuca o greață rară. vinovăția mea față de Dumnezeu, este unicul meu motor care încă mai lucrează cu un randament uimitor. celelalte din Carte, nu știu dacă au mai rămas vii înlăuntrul meu chiar dacă adesea încerc să re-dau viață rădăcinilor care încă mai zvâcnesc. apa mea este otrăvită, și nu neg nici faptul că am scuipat în izvor și am și scuipat în fântână . culpabilitatea mea este ca un drum care trece printr-o poieniță plină de lumină, pe care dacă o traversezi, intri în întunerecul din pădure. acolo undeva se găsește El.

de aș veni mai aproape de Dumnezeu, aș vedea că nu trebuie să mă tem. în general, nu am pretenții, mai ales de la El. în spatele vinului roșu și în spatele mâncărurilor alese, (de aș putea da mai puțin burții mele!) am descoperit iluzia esenței. toată treaba asta iluzorie se reduce la timp. de aș putea să intervin puțin în creația Lui, aș îngheța această clipă pentru o vreme oarecare. aș încerca să ajung la știința timpului, iar mai ales, la faptul că unicul element, asupra căruia Mașinăria Timpului n-are putere, este tocmai Dumnezeu. am umila impresie că El déjà este acolo când sfârșitul lumii a avut loc. poate și cumva s-a făcut și universul scrum. și El este déjà în acel moment, acolo departe în timp, vorbindu-ne nouă despre fericire. iar dacă El este acolo cu noi, în păienjenișul timpului îndepărtat, iar eu sunt în veacul 21 încă și mă pot ruga lui Dumnezeu ca el să mai schimbe ceva în mine și în trăirea mea, atunci nu-mi rămâne decât să dezgheț clipa la locul ei, și să tac în continuare, suferind de un nesaț. nesațul credinței și setea de vinul roșu.