atâta lumină niarne îmi curge
pe piele acoperindu-mă cu semne
mă despart de mine printr-un culoar
care duce la templul cuvintelor
mă-ntreb de mi-am ucis razele
luându-le lumina și cât scrum a rămas
din întrebările mele niciun cuvânt
nu mai cuvântă iar eu trebuie să tac în loc
să înțeleg să fie semnul de la inimă
cel în care se sprijină iubirea iar soarele
culoarul pe care merg spre necunoscut
atâtea semne mă izbesc prăbușindu-mi-se
toate în aerul din plămâni vor respira
traversând partea mea existentă
în urmă lăsând ceea ce demult este doar
o simplă statuie

26 ianuarie 2012