în capătul holului
un pulsar de întuneric mă hipnotiza
ochii îmi erau ca o fântână a nopților albe
se citea pe trupul meu o bulină roșie de om ce stă să se prăbușească
sângele îmi era rece, venele umflate ca niște izvoare de munte într-o
poieniță defrișată de tăișul mirosind a sânge din clădirea
pentru care boala finaliza creditul "ultima casă”

țipete surde ca o bătaie de inimă bolnavă în stadiul terminal
pusă pe lista transplanturilor își adunau sorții de izbândă pentru a
înverzi câteva buzunare ce nu erau căptușite în dreptul inimii
e locul unde am găsit doar brațe încrucișate precum fălcile unor rechini albi
și tălpi precum un plug înțepenit într-un pământ arid

mă rog din nou în felul meu
în privirile mamei picioarele-mi devin solubile în tumultul podelei
curcubeul în nuanțe de gri al deznădejdii cotropește
inima până la extremități, simt doar degerături
pe care doar timpul le poate reteza

la Fundeni e locul nopților polare
din sufletul meu