Omul venea în fiecare zi de la serviciu, cu venele de la gât umflate, încât albastrul lor dădea pe dinafara gulerului cămășii. Cămașa lui cu pătrățele... da, îi conferă o alură aparte! Din decor, cum priveai peste umăr vreo pasăre ageamie luându-și zborul prin eter, cerul se arăta liber împrumutând din grumazul lui Lache, toată cerneala văzduhului. O, acest necuprins... și Lache dacă ar fi putut visa mai bine, acum ar fi fost momentul adevărului, ar fi aici, acum, cu mine, ca să vă împărtășească.
[Fiecare să aleagă după cum simte împărtășania! se auzi din parc vocea regizorului sau a lui Dumnezeu.] Amin!
O tuse convulsivă mă izbi în ceafă. Era tusea lui Lache.
Lache fuma șmecherește în sufragerie, în parc. Avea agățat de piciorul stâng o lesă și de lesă atârna un om, mic, decrepit, de mărimea unui ștulete de porumb. Sprijinit de pervazul unei biblioteci?!, dădea din mâini ca un apucat, în speranța, probabil, că va avea șansa să urce rotocoalele de fum mai sus, cât mai sus, dar unde?
- Unde?
[Fiecare să aleagă unde, după cum simte! se auzi din parc vocea regizorului sau a lui Dumnezeu.] Amin!
În mintea lui nu exista niciun gând, doar mister din care se năștea bănuiala. Lache fuma șmecherește în parc. Asculta din când în când foșnetul frunzelor pe care și le imagina în cele mai fine nuanțe de verde, uneori se gândea la femei. Un șoarece firav cât un fir de papiotă, auzi tu! încercase din nări aerul de lângă piciorul lui Lache iar omul agățat în lesă încercase să scape.
[Fiecare să aleagă o încercare, după cum simte! se auzi din parc vocea regizorului sau a lui Dumnezeu.] Amin!
Mai târziu, Lache stătea cu ochii bulbucați la florile de lângă bibliotecă, ce se ofiliseră de ceva timp, și aștepta un telefon de la ea, care îi destăinuise într-o scrisoare recentă, că va ateriza după cum simte regizorul sau Dumnezeu.
Lache își înfășură, de data aceasta, venele umflate ca pe un fular sintetic, de grumaz, eliberă animalul din lesă și se culcă precum un lan de porumb, la pământ.