agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ Escapism
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-04-09 | [This text should be read in romana] |
erau vremuri în care credeai că luna e o ecografie a nopții
femeia de lîngă tine o antecameră în care fumai neliniștit te gîndeai doar la cineva care să-ți ducă numele mai departe ca și cum viața ta ar fi fost o cursă de sănii trase de cîini soarele era o moașă care interpreta imagini aici sînt mînuțele aici sînt plămînii te gîndeai la o pătură de siguranță handmade pentru nou-născut știi cît contează pentru oameni lucrul acesta tot ce-ai făcut cu mîinile tale ai făcut doar ca să te apropii de ei ai învățat prea tîrziu că apropierea e cealaltă formă a depărtării prea puțin contează tot ce ai spus ce-ai făcut ei vor sunete vor mișcare doar ca să creadă că nu sunt singuri uneori îți vine să taci atît de scrîșnit încît de rușine oamenii să se bage singuri în sicrie și să spună da prietene am greșit uneori ți-e dor de lucruri simple cum ar fi marieta pedagogul care te-a dat afară din cămin după ce te-a prins că jucai pocker pe dezbrăcate cu fetele de la catolic sau pur și simplu să crezi că dacă te apuci să sapi o groapă spre centrul pămîntului cînd vei ajunge la capăt te vei trezi în china să presupunem că sfîrșitul e o coridă care se ține cu casa închisă și dumnezeu e un taur care după atîta izolare nu vrea altceva decît să dispară orice mișcare nu-ți mai rămîne altceva de făcut decît să intri-n arenă îmbrăcat într-un costum de lumini saluți mulțimea ce freamătă știind că va urma ceva memorabil te-așezi în genunchi lași capa-n pămînt apoi te rogi că măcar unul din cei pentru care vreodată-ai contat să fie peon și să distragă atenția în timp ce coarnele-ți sfîșie pieptul
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy