Am cunoscut-o în ziua în care am urcat la etajul trei să trag la xerox niște acte mai vechi, în locul secretarei căreia i se rupsese apa după zece ani de încercări, ca să vezi întâmplare... În picioare, după ușă și pe jumătate ascunsă de cuier, parcă dorind să se camufleze de atâta timiditate, plângea Grațiela, ochelarista de la Contabilitate. Îi observasem încă de când o văzusem prima oară acea sensibilitate excesivă, ceva în genul "trăiește cu inima scoasă din piept", tipul de om care face cu aceeași pasiune și drag o tocăniță pentru omul iubit cât și un raport de sfârșit de lună pentru serviciul de taxe și impozite. Grațiela își lăsa lacrimi mari să-i umple decolteul și să-i scoată în evidență, prin bluza ieftină de mătase artificială, sutienul care găzduia doi pepeni încântători ce ar fi fascinat orice bărbat. Dar nu și în cazul Grațielei de la Contabilitate, nu. Ea era cea mai neobservată femeie din lume, cred eu. Nimeni n-o observase pe de-a-ntregul, niciodată, darămite sutienul, țâțele, bluza, tristețea ei. Din ziua aceea urc zilnic să trag la xerox toate prostiile doar ca să mai văd o dată cum plânge Grațiela. Apropo: colega ei de la biroul din stânga e fenomenală.