...Sânge fără noimă în aceste vene dezordonate. Nu există durere la frontiera săruturilor părăsite de noimă și ele. Doar pasiune. E viața însăși bătând la ușa mea cu mâinile pline de chei ale zilei de mâine. Sau de ieri. Mai am atât de multe fapte, idei, năzuințe și speranțe de legat și uite că tocmai acum am aruncat în WC toate sforile. Îmi plâng degetele de la picioare de ciudă că nu înțeleg nimic. Nimeni nu le mai spune unde să meargă sau cum. Totul e foarte departe iar tu atât de aproape. Mi-aș chinui venele dacă n-ar fi de carton, un fel de hârtie mai groasă întinată de cerneala aceea dulce a nimicului pe care lumea îl numește dragoste. Mă golesc de tot ce tu nu poți umple și-mi simt bătăile inimii cum devin eterne. Sângele nu mai ajunge la ea, pierdut în fricile mele cele mai profunde. Poate te iubesc mult și poate nu e de ajuns. Există un loc pe lume pentru fiecare lucrușor dar nu și pentru gara în care noi doi ar trebui să așteptăm trenul nostru care nici el nu există.