e greu să-ți lași amintirile să moară
duse de vânturi reci, senine
prin rigole străine
dar timpul nu se măsoară pe sine
pentru că nu-l interesează
coaja te strânge până la sufocare
alungând sevele din viață
pentru ca gerurile
să nu le sfărme-între dinți
lasă plânsul să te curețe de toate
lasă anotimpul liniștii să te acopere
ca o ploaie plină de igrasie
căci va veni și vremea când vei înflori
printre amintirile celorlalți
așteaptă ploaia să-ți spele lacrimile
descheie-te la gât și lasă viața să plece puțin
în anotimpul ăsta toate păsările călătoare își văd de drum
ca să poată face un cuib, o viață și o moarte
sper totuși să nu-ți lași stăvilarele
puțin teatru te rog...