Nu mai pot să număr în superstiție până la: 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10?, 11, 12, 14, 15, 16, 17?, 18, 19, 23, 27, 28, 31, 32, 33, 34, 35, 36.
Au rămas doar 1, 9, 20, 22?, 24, 25, 26, 29, 30, 38, 39, 40.
Revin la numărătoarea până la 12 și 33.

Imaginea vine ca o picătură pe pământ. 28.01.16
Am numărat până la 12, dar nu am avut amintirea raului la sfârșit. 28.01.16
Subiectivismul vorbește din afara mea. Are și gura.
Unde vreau, primesc cu brațele deschise numărătoarea.
Trăiesc nimicul și liniștea.
Când vreau se deschide cutia în care sunt. 29.01.16
Vreau care închide cutia. (de ex. 29)
Haosul deschide cutia?
A face loc lui 29.
Închiderea ce se deschide a lui Noica este o curbă.
Auzi și deformezi. 29.01.16
Când nu vreau ridic o perdea. 30.01.16
Sunt înaintea închiderii, în aer, în infinit.
Închiderea se face după un timp de două secunde.
Când spun mă gândesc la ce era.
Problema e punctul negru de sus din ambii ochi.
Construcție: fapta, amintirea locului(imaginea celuilalt), gândul “că”.
Construcție: scama…, “că este”.
Răul se spune în șoaptă? 30.01.16
Potrivesc, “că este”, fapta.
Se schimbă în rău după o oprire (pe o curbă) fără să-mi explic.
1.îmi apare.
2.îmi apare, este, cred.
3.voiesc răul?
4.zic “răul” și îl vreau.
5.mă rostogolesc cu răul?
6.vreau să fac(răul)
7.zic, cred.
8.nu știu cum apare imaginea negativă.
9.trec cu cursorul niște litere, bine, da.
Mă ajută “ca” să gândesc pozitiv. Pozitivul e în un unghi deschis spre dreapta. Este luminous, este gri?