Troiene de speranțe ne-au inundat simțirea,
Păcatele-s în clocot și-n inimi se-ntronară -
Vifornițe de flăcări cu strălucire-amară
Ființei noastre pure îi drămuiesc iubirea.

La marginile clipei, pe-un ram de frumusețe,
Pe rugurile jertfei presar umil speranțe,
Le-adun de nicăierea, le-nfășur în prestanțe
Răsbinecuvântând iubirea cea plină de noblețe.

Privește cum pulsează lumina-n roi de stele,
Cum boabele de rouă devin de-odată sori !
Cum galaxii de nuferi se-aprind înspre amurg,

Cum pufii păpădiei devin în vânt splendori
Și-atunci viețile noastre una spre alta curg
Deszăpeziți de arderi, plutim pe munți de nori !