știma apelor tulburi în care-ai scuipat picături amare de viață
eu - unica ta fiică - am muls țâța urii
doar ca să simt cum îngheață cerneala
să-mi plimb degetele pe deasupra
și să strig
aceasta este iarna adevărată
i-de-a-lă
pentru că am învățat-o devotamentul
tată
nici n-ai băgat de seamă cum am ajuns un greier liric
a cărui melodie crește între două tufe de brusturi
pe mormântul fosforescent din visele mele
e o baladă vitejească despre un leu ajuns la bătrânețe știrb
căruia i se-ndesau pe gât hapuri în pâine înmuiată
până și-a consumat bucata lui de junglă
aproape singur
aproape perfect

acuma
să-ți povestesc despre mine
când am ajuns la Montparnasse
i-am urcat treptele ca și cum aș fi urcat prin întunericul copilăriei
cu spaima lipită pe tălpi
în preajma artiștilor ambulanți mi s-a făcut brusc dor de tine



i-am spus unuia care desena tot felul de chipuri
fă-mi-l pe tata
omul și-a privit mâinile murdare de tuș câteva secunde cu îndoială
m-a-ntrebat dacă știu în ce fel se naște un râu
vestea bună este că eu chiar am știut să-i răspund

desenează-l pe tata
dar să nu-i pui în mână cuțit