fiecare zi e o bucată dintr-un puzzle aruncat pe jos

dimineața e vreamea să mă scutur de mizeriile lumii
nu mai plâng lacrimile copiilor săraci, ale mamelor singure
în bucata asta de puzzle încape doar o parte din sufletul meu

caut alte bucăți
una zace departe sub canapeaua
pe care ți se odihnește uneori inima
canapeaua-altar unde visele, gândurile și grijile
se transformă toate în aripi

am realizat rama din bucăți găsite înăuntru și în afara mea
acum îmbin o bucată maron cu o parte din mâinile tale
ele se frâng mereu
vor fi fără piele până cresc ei

o parte din picturile ei
tabloul cu păsări în apus
apoi prind bucata ei
de colajul lui cu copaci de toamnă

rămân goluri prin care se zărește masa pe care ei scriu
iau altă bucată
încerc să o potrivesc lângă fotografia cu el
pe delfinul de plajă
totul intră fără efort
piesele se atrag și se doresc

ultima e inima mea înconjurată de toate rădăcinile lumii
a devenit puternică, o altă rădăcină
de la care începe totul
piele, aripi, inimă, fotografii
tablouri pictate în momente grăbite
clipe pictate în guașe vii

noaptea e vremea să mă îmbrac cu voi
vă trag aproape de sufletul meu
închid ochii mereu obosiți
și aștept dimineața să vă am din nou
să mă scutur frumos de mizeriile lumii