toate astea în singurătate
nu e niciun Mic Prinț care să pună
întrebări sincere curate
iar tu nu știi cum e
nu ai cum
deși poate suntem o armată întreagă
cei cărora ni s-a întâmplat
în cotloanele minții
e diferit pentru fiecare
slăbiciunea și încremenirea
și speranțele deșarte

atunci
nu aveam prieteni imaginari
ce singură trebuie să fi fost
mi-amintesc doar o gură uscată
o bortă care mă-nghițea
zice lumea că sunt retrasă
că mă țin deoparte
probabil că da
atunci nimic nu venea firesc
lucrurile nu curgeau unele din altele
ci aveau un circuit al lor dement
care lua mereu prin surprindere

nu, nu poți ști
oricât de aproape de carnea mea ai fi
rămâne o insulă a minții mele
o formă ciudată o umbră
ascunse vederii
azi am înțeles poate
și nu mai învinovățesc pe nimeni
azi toate sunt așa cum trebuie
dar nu-ncerca să afli
punțile-s rupte demult
și de fapt, dacă ne gândim bine
aici nu e nimeni