când te trezești între două linii de foc
înseamnă că cineva îți vrea tot binele din lume
și-atunci, ca să te facă să simți momentul
îți trântește o flegmă în cutele zâmbetului

dinspre mine către tine se văd urmele carbonizate
ale cuvintelor ce-au existat între noi
desparte-mă în silabe mai apuc să spun
și noaptea sufletului a început să potopească

dintre coasta a doua și a treia răsare luna însângerată
uitase că trebuie să aștepte la semafor și intrase cu viteză
în zodia peștilor, dărâmând toate vadurile
prin care se strecurau privirile ce n-pucasera să plece în exod

cuvintele grele se desprind de pe buze
plutesc printre banchize aleatorii de uitare
și se adună în rigolele sufletului
prevestind iarna ce stă să ne cuprindă

È™i mi-am dorit s-aud ˮeu cred în tine ˮ »
dar toamna își vedea de ale ei
turnând în forme pete de culoare
pudrându-și nasul cu polen de năsturei

cuvântul meu împotriva cuvântului celorlalți
și uitarea mea împotriva uitării celorlalți