- Mor, țațo, cremenalul, m-a subjugat mintal!
Visez cum șade-n poartă venit pe după deal
Într-o șaretă roză, trasă de niciun cal
Cu lampe, cu lumini, cu pufnete și lanțuri
Ce n-ai văzut la bâlci, la horă, pe la danțuri!
Cu roți ca la scrânciob care nu dă pân șanțuri
Ci zboară, nu știu cum, n-atinge de pământ
De stă proptite-n aer cum șade duhu' sfânt
La popa la tablo, fără nimic sub fund.
Și vine de mă cheamă, cică să ies degrabă
Că n-are să stea mult, mai are ș-altă treabă
Tu, Mițo, fă, discreto, zice, mă coborâi p-o rază
La modul personal tu viața-mi luminează
Că mă orbi fatal privirea ta cochetă
Vreu să te ieu nevastă, la mine pă planetă
- Da' cine-i, fa, aiesta, îi de pe ici-colea?!
- Da', nu știu, fa, să-ți spui, că nu-i dân mahala
Pare picat din lună, dacă te uiți la strai
Și, țațo, ce ochi are! Ce  gură... și ce grai!
- Ai, fa, tu ești nebună?! De te-o afla Vasile
Îți jur cinstit, pă carte, n-apuci să mai ai zile...
Ș-apoi ce faci cu casa, cu porcii, cu grădina
Cin' l-o opri pe Vasea, ca să nu-și bea chenzina
Ș-apoi cum faci cu via, dân deal, d-aveți la nuc...
- Fă Leanțo, nu știu cum...
Da' cre' c-o să mă duc!