amintirea tatei trece prin antebraț
se lasă-n degete
cu furnicături peste ecusonul lui de poștaș

tata a fost poștaș în ithaca de la poalele dealului măgura fetii
ducea pensii
scrisori
arar câte-o vedere din orașe mari

cel mai mult îi plăceau vederile
se uita lung la fiecare
o mângâia să simtă-n podul palmei asprimea zidurilor istorice

tata călătorea cu velocipedul
înjura când cădea lanțul ori se-ncurcau spițele
că se-nvârte roata-n gol

venea acasă seara plin de praf
îi lustruiam pantofii
adunam praful în grămăjoare să păstrez din drumurile bătute de tata
puteam să fac o măgură a noastră din cât praf s-a strâns de pe pantofii lui

toamna trecută tata n-a mai înjurat velocipedul cu toate că
lanțul era rupt în trei locuri spițele căzuseră jumătate
nici de vorbit n-a mai vorbit

atunci mi-am făcut prima fotografie călare pe bicicleta lui Carpați
am vrut să-i fac și tatei
dar i se schimbase culoarea
se lățiseră fălcile
din gură îi ieșea un fuior mic de vată

nu e tata am zis și m-am lăsat păgubaș

a doua zi am cumpărat lanț nou duzina de spițe niște teniși din pânză
pantofii n-are cine mi-i lustrui