o zi ca o ciocnire frontală
niciun mort
mai nimeni în viață
paltoane grăbite / străzi / nume confuze / ambulanțe / prea multe cuvinte...
„nu am sentimente la ora aceasta nu am!” / „... nici originalitate” „la fel de bine aș putea spune da la fel de bine nu” / „nu vreau decât să mă ascund... lăsați-mă odată în pace!”
un straniu monolog ....
oamenii nu mai vorbesc despre ceea ce simt
nici măcar n-o mai recunosc
se joacă de-a viața
la megaimage fidelitatea se răsplătește în cristale swarovski și alte chestii
pui pariu în curând vei fi și tu unul dintre „aleși” până atunci
ne împerechem pe mese masive din lemn ne păcălim că suntem împreună
imediat după nicio urmă a vreunei amintiri prea recente
pragmatici și altfel plecăm fiecare la treburile proprii
ne conformăm punctelor de ordine ale desfășurătorului
suntem oameni și
oamenii privesc prin plasme uriașe
se sustrag
intră
în liniști devastatoare
rămân
în afara timpului
exteriorul nu mai are absolut nimic cu care să îi (a)tragă
aici în cavernă
fiecare dispune de
fotoliul personal de propriile constituții de propriile înțelesuri
ne ciocnim frontal
niciun mort
mai nimeni viu
incorigibili ne jucăm de-a viața
[aș fi vrut totuși să-ți povestesc cum se desfac mugurii în diminețile neprogramate...]