dedesubtul boltei lucrurile se găsesc
suspendate haotic; ațe invizibile de diverse lungimi
susțin fragil
o pereche de mănuși în care au rămas mâinile;
ceva mai în stânga, două căni cu cafea
atârnă legate de-o singură ață, mai mult
nu disting la lumina brichetei
culori nu contururi nu
înaintând însă mă lovesc
de alte și alte obiecte. le văd târziu sau le pipăi.
ajunsă în față, ridic pleoapele dinăuntru; lumina violentă
se sparge de mine în valuri și nu știu
sub a cui boltă craniană mă aflu
trag cu greu pleoapele în jos;
să încerc să mă întorc pe același traseu, îmi spun,
fără să mă mai lovesc de nimic