să învăț cum se sărută o absență: întâi sfios
pe urmă
tot mai zgomotos și temerar
cum un recrut își mângâie prima mitralieră adevărată
să mă eliberez de john ( pe care-l port în minte) cuiul pus piedică inimii

never: sugiucurile din prăvălia cu amintiri
număratul oilor negre pe pajiștea insomniilor
tvr-ul cultural cu același ”Un chien andalou”

bărbații ce cred despre mine că sunt o bibliotecă/ de sex
infirmitate previzibilă
dar bănuiesc măcar
câmpul minat al războaielor cu ușa închisă/ cu perdelele trase
eu/ palpându-mi sânii/ coapsele
limba – moluscă în jurul degetului arătător

paradigma oricărei crime încape în plonjonul singurătății
cade trupul ca un perete de beton din cârligul unei macarale
sufletul îl caută o vreme printre dărâmături
dragostea
e glob de cristal: te vezi pe fragmente până scapă pe jos

mă gândesc mereu că nu am cui să-i fac un copil cui să-i spun
noaptebunăpui