e inevitabil momentul în care mi se va face greață în sfârșit
de toate nimicurile astea, descâlcitul
părului după baie, flashuri
cu ultima imagine dinaintea morții
lipită de retină ca o poză la care mi-a tremurat mâna; pământul
bătătorit văzut de foarte aproape, neclar, și-n dreapta
câteva fire de iarbă prăfuite și strâmbe.
departe sau nu, e o certitudine
la fel cum e și imaginea cu tine când ți-o scoți
exact la timp, la fel cum îmi răsucesc acum
părul abia descâlcit și încă ud și mi-l prind mecanic
uitându-mă doar așa de formă
în oglindă. toate nimicurile astea, oftatul plictisit
al vântului care-mi umflă perdeaua, mirosul
de șampon și cafea, răcoarea plăcută a gresiei sub tălpi,
toate astea mă fac sa zâmbesc cumva liniștită în timp ce le îndes
în mașina de spălat laolaltă cu celelalte colorate închise și zâmbesc
și acum, când mă îndrept către pat iar în urmă mașina
de spălat le învârte
și huruie