i se ivise pe gură toată smoala sufletului,
vomita vorbe dintr-un stomac plin cu poezii negre
el însuși era un poem de întuneric
pumnul îi era o paradigmă a lovirii
locuia într-un arbore de cuvânt nespălat
osul ancestral îi mârâia-n mizantropie
când dormea dormeau toate faptele rele
poate să mai fi fost
în altă patrie asemenea asemănare de Om

Coasta lui avea ochii vineți,
ca niște flori căzute în dragoste de veștejire
el îi dădea porții de hrană a minții, firimituri de alienare
lega la plisc cocoșul, se trezea la amiază
cu dinții strânși cânta sudalme-n matineu
rugându-se la propriul dumnezeu