unde-i, Doamne, biciul
ce să strige de pe spinări de păcat, iată!
poverile-s pline de treacăt,
nimeni nu umple altarul cu spini
și-astâmpăr e omul

ating pielea nopții
cu palmele întoarse către infinit,
îmi strivesc fructele de umbra
din spatele arborelui de singur,
acolo tușește
lumina lunii

matematic
și dumnezeul tău, Doamne
e împărțirea la unu