- Ce ai făcut astăzi?
- Am scris un poem. Un poem reuşit, zic eu.
- Iarăşi pierzi vremea? Când o să te apuci de ceva serios în viață? Timpul trece repede. Ce-o să laşi în urma ta... mâzgălelie astea puerile pe care nu le citeşte nimeni?
- Mă tem că da... Şi oricum, nu interesează pe cineva ce o să las eu în urmă. Aşa că voi lăsa aceste mâzgăleli puerile pe care nu le citeşte nimeni. E bine?
- Nu e bine, pentru că trebuie să laşi cu adevărat ceva în urmă... Cu toții lăsăm ceva în urma noastră.
- Aşa, carevasăzică... Tu, de pildă, ce laşi în urma ta?
- Eu am tras din greu toată viața, ştii prea bine... Plecam la muncă cu noaptea în cap şi mă mai întorceam acasă abia seara. Muncă adevărată, nu glumă...
- Nu mă îndoiesc că ai tras din greu o viață întreagă. Dar te întreb: ce laşi în urmă?
- Păi... Asta-i bună! Doar ți-am spus că am muncit pe brânci toată viața...
- Acum înțelegi? Eu voi lăsa în urma mea aceste mâzgăleli puerile pe care nu le citeşte nimeni... E mai mult decât nimic...